Nabucco

Nabucco

Giuseppe Verdi

Libretul Temistocle Solera

Limba Italiană Supratitrat DA Premieră 31 octombrie 1987

Premiera mondială 9 martie 1842, Teatro alla Scala din Milano

Regie Hero Lupescu

Scenografie George Doroşenco

Coregrafie Doina Andronache

Maestru de cor Daniel Jinga

Maestru de balet soliști și ansamblu Beatrice Șerbănescu

Asistent de regie Alexandru Nagy 

Distributie 12.01.2025:

DIRIJOR: Adrian Morar – invitat

Nabucco: Ștefan Ignat

Abigaille: Madeleine Pascu

Fenena: Oana Andra

Ismaele: Andrei Petre

Zaccaria: Marius Boloș

Marele Preot: Filip Panait

Abdallo: Ciprian Pahonea

Anna: Stanca Maria Manoleanu

Cu participarea Orchestrei, Baletului și a Corului Operei Naționale București

Instituția își rezervă dreptul de a aduce modificări în distribuțiile spectacolelor în cazul în care situația le impune.

SINOPSIS

Marele preot, Zaccaria, apare în faţa lor, aducând-o cu el, în templu, pe Fenena. El îşi încurajează credincioşii, îndemnându-i să se roage: „teamă să nu aveţi; cine se roagă, nu va pieri” spune el, dezvăluindu-le apoi identitatea tinerei care-l însoţeşte, nimeni alta decât fiica regelui duşman, Nabucco, acum prizoniera lor.

Ismaele anunță sosirea trupelor duşmane. Tânărul era îndrăgostit de Fenena își vrea să-i redea libertatea. Discuţia lor este întreruptă de sosirea lui Abigaille, presupusă fiică a lui Nabucco. Întâlnirea celor doi îi trezeşte gelozia. Ea îşi doreşte iubirea lui Ismaele: „îţi cer dragostea şi, astfel, poporul îţi poţi salva”. Cuvintele ei nu găsesc însă drum spre inima tânărului.

Nabucco soseşte la templu; Zaccaria îl ameninţă: profanarea locului sfânt îl poate costa viaţa fiicei sale. Regele îl ia în derâdere; Zaccaria îndreaptă pumnalul către Fenena, dar Ismaele îl împiedică să o atingă. Evreii aruncă asupra lui un blestem, acuzându-l de trădare.

Plecat în război, Nabucco a încredinţat Fenenei regenţa. Abigaille este torturată de gelozie; anumite zvonuri i-au ajuns la urechi: se pare că Fenena nu este fiica bună a regelui, ci doar o sclavă. Realitatea este însă alta: ea însăşi, nu Fenena, este sclava de care se vorbeşte. Marele preot îi anunţă hotărârea Fenenei de a-i elibera pe evrei.

Adunaţi într-o sală a palatului, prizonierii se roagă împreună cu Zaccaria; apoi află că Fenena se convertise la credinţa lor. Abdallo le aduce vestea uneltirilor Abigaillei, care doreşte înlăturarea Fenenei. În oraş circulă zvonuri despre moartea regelui.

Însoţită de gărzi şi de nobilii curţii, Abigaille soseşte pentru a-i lua Fenenei coroana şi puterea. Pe neaşteptate însă îşi face apariţia Nabucco, care îi obligă pe Zaccaria şi Fenena să i se închine ca unui Dumnezeu. Un fulger izbucnit ca din senin îl loveşte. Cu minţile rătăcite, regele se pierde în lamentaţii incoerente. Cerul a pedepsit profanarea numelui Domnului, spune Zaccaria. Însuşindu-şi coroana, Abigaille fuge, ameninţându-şi duşmanii.

Protejat de credinciosul Abdallo, îşi face apariţia Nabucco. Nebun, nu-şi mai recunoaşte fiica. Profitând de ocazie, Abigaille îl convinge să pună sigiliul pe condamnarea la moarte a evreilor, între care se află cei doi îndrăgostiţi, Ismaele şi Fenena. Prizonierii evrei îşi deplâng soarta şi patria pierdută. Zaccaria îi îmbărbătează, prezicând apropiata eliberare şi căderea Babilonului.

La locul execuţiei, Fenena se pregăteşte de moarte. Ajuns la timp, Nabucco opreşte ceremonia sacrificării.

Cuprinsă de remuşcări, Abigaille s-a otrăvit. Cu ultimele puteri vine să-şi dobândească iertarea. Îi cere lui Ismaele protecţie pentru Fenena, iar lui Nabucco îndurare pentru cei doi tineri. „Tu Doamne, cel mai înţelept, alungă răul şi nu mă blestema” sunt ultimele ei cuvinte.