Procesul lui Eichmann
Nu mai sunt bilete disponibile pentru acest eveniment!
de Motti Lerner
Traducere: Denise Idel (Hever Translations)
Regie: Mihai Călin
Scenografie: Gabi Albu
Muzica originală: Nikita Dembinski
Video design: Constantin Șimon
Imagini și Montaje Video: Mircea I. Anca
Regia tehnică: Costi Lupșa
Sufleor: Ana Barbu
Proiect inițiat de Fundația Magna Cum Laude-Reut (director Tova Ben Nun-Cherbis)
Spectacol realizat în cadrul programului tnb.edu
| Adolf Eichmann: | Richard Bovnoczki | Vera Eichmann: | Diana Dumbravă |
| Moshe Landau: | Răzvan Popa | Gideon Hausner: | Mihai Călin |
| Gabriel Bach: | Vitalie Bichir | Dr. Robert Servatius: | Ioan Andrei Ionescu |
| Avocata Lisa Grude: | Cosmina Olariu | Teddy Kollek: | Florin Călbăjos |
| Rolf Vogel: | Emilian Oprea | Martor Arna Peretz: | Iuliana Moise |
| Martor Rivka Yosselevska: | Irina Movilă | Martor Esther Goldstein: | Ana Ciontea |
| Martor Yehiel Dinur Katzetnik: | Florin Călbăjos Axel Moustache | Martor George Wellers: | Ovidiu Cuncea |
| Martor Zivia Lubetkin: | Rodica Ionescu | Martor Arieh Breslauer: | Andrei Finţi |
Premieră mondială
„Procesul lui Eichmann este o piesă despre un anumit eveniment care a avut loc în Israel în 1961. Dar scopul piesei nu este acela de a reconstitui evenimentul ca pe o lecție de istorie. Are cu totul alte scopuri, mai importante: unul moral, unul educațional și unul social. Primul și cel mai evident este de a descifra mecanismul intern al lui Eichmann, o ființă umană – probabil monstruoasă – dar în definitiv umană, care l-a făcut să comită genocidul asupra populației evreiești din Europa. Din păcate, acest scop al textului rămâne și azi la fel de important, deoarece, chiar și după cel de-al Doilea Război Mondial, au avut loc multe cazuri de genocid pe această planetă.
Această piesă este o declarație morală care, în vremurile de azi, este extrem de necesară pentru întreaga lume.
Sunt foarte recunoscător Teatrului Național din București pentru producerea premierei mondiale a acestei piese.” Motti Lerner
„Una dintre întrebările cele mai chinuitoare care mi-au apărut de-a lungul timpului, în legătura cu Holocaustul, a fost: «Cum de s-a putut întâmpla așa ceva?!». Mulți cred, acum, că totul a fost demult și că nu mai are nicio legătură cu prezentul (ca și comunismul, de altfel...).
Înainte de Holocaust au mai fost catastrofe..., dar niciodată la fel, nici pe aproape. Dupā... au mai fost alte catastrofe... niciodată la fel, nici pe departe... Cambodgia, Revoluția culturală din China, Rwanda, războiul din fosta Iugoslavie, Darfur...
Din păcate, istoria se repetă și, de fiecare dată, sunt condamnați (mai mult declarativ) liderii, întruchipări ale Răului Absolut: Hitler, Stalin, Mao, Pol Pot, Idi Amin, Milošević, …Ceaușescu...
Dar există ceva mai adânc și mai înfricoșător decât RĂUL personificat de acești monștri: «Banalitatea răului» de care vorbește Hannah Arendt și angrenajul micilor rotițe ale sistemului, cetățeni «normali», femei și bărbați cu «frica lui Dumnezeu», părinți iubitori, funcționari mai mult sau mai puțin mărunți, care fac să funcționeze perfect malaxorul Terorii, Cruzimii și Exterminării.” Mihai Călin