Micul infern

Nu mai sunt bilete disponibile pentru acest eveniment!

de Mircea Ștefănescu

COMEDIE

Regie: Mircea Cornișteanu

Ilustrație muzicală: Mircea Cornișteanu
Scenografie: Clara Labancz

Data premierei: 04.10.2013

Durata: 2 h 30 min / Pauză: Da

Varsta: 8+

Program
Bilete: 50 lei / 40 lei / 20 lei (reducere pentru elevi, studenți)

 

O comedie despre iadul conjugal, așa cum numim, cei mai mulți dintre noi, instituția matrimonială, un spectacol care propune publicului contemporan - pentru care o căsnicie de peste patru decenii poate părea curată utopie -un elogiu al vieții de familie.

Un text la fel de actual azi, ca la data scrierii lui, în 1948, prin măiestria construcției și a dialogului, prin hazul și ironia replicilor, Micul Infern este o veritabilă comedie umană. O piesă la care vom afla dacă povara jugului conjugal se suportă mai ușor în trei și dacă micul infern al căsniciei se poate transforma în Paradis.

DISTRIBUTIE

Soacra: Rodica Popescu Bitănescu
Magda Catone
Soția: Ilinca Goia 
Iuliana Moise 
Soțul: Liviu Lucaci Doctorul: Marius Rizea
Curtezanul: Dragoş Stemate Ordonanța: Daniel Badale
Secretara: Fulvia Folosea

 

„...un spectacol sincer, onest, viabil. (...)  Cei mai tineri (consumatori îndeobşte de forme şi stilistici noi, chiar excentrice) vor putea descoperi o posibilă formulă de succes dintotdeauna pe scenele româneşti. Ea s-ar traduce cam aşa: o distribuţie pertinentă cu actori iubiţi, o montare discretă, eficientă şi un text în adevărul căruia oricine se poate regăsi, mai devreme sau mai târziu."

Răzvana Niță, Port.ro - Familia - cel mai sigur Paradis   

„Distribuţia se pliază pe conceptul regizoral şi îl serveşte remarcabil. Pentru că atât rolurile cheie, cât şi cele secundare sunt ireproşabil interpretate. (...) Ileana Stana Ionescu ... Actriţa deţine mijloace magice de expresie aplicate personajului , ce pare o bătrânică aparent inocentă, dar care spionează fiecare manifestare din familie şi o comentează prin nuanţarea sensului comic al replicii. Se fereşte de orice exagerare revuistică pentru a scoate personajul în prim plan şi susţine continuu relaţionarea cu partenerii , astfel realizează un rol de zile mari. (...) "Micul infern" va câştiga şi de astă dată pariul cu Marele Public, oferind un spectacol de comedie longeviv pentru că beneficiază şi de o distribuţie de elită căreia regizorul i-a speculat harul pentru o comedie de calitate".

Ileana Lucaciu, Spectator - „Micul infern" - Promite o comedie... longevivă  

„Micul Infern e o piesă despre căsătorie. În ciuda titlului, e pro căsătorie, ale cărei dificultăţi nu sînt ignorate, dar despre care autorul crede că pot fi depăşite, cu tact şi umor. Scenele în care fiecare dintre soţi (Ilinca Goia şi Liviu Lucaci) îi îndepărtează, păcălindu-i, pe amorezii partenerului, sînt antologice: alerte şi lejere, îţi induc un optimism greu de trăit , altfel, în epoca actuală: totul se poate, dacă oamenii se iubesc (...).  În rolul soacrei, Ileana Stana Ionescu, cea care, acum 40 de ani, în montarea lui Sică Alexandrescu, a jucat rolul soţiei, e savuroasă. Ea umanizează şi "instituţia" soacrei..."

Iaromira Popovici, Dilema veche nr. 505 - Teatru de voie  

"Sala Pictura a primit "botezul focului" cum se cuvine, cu o premieră care va avea, cu siguranţă, mare priză la public: "Micul Infern" de Mircea Ştefănescu, în regia lui Mircea Cornişteanu. (...)  Aşa cum era de aşteptat, punctul forte al spectacolului este Ileana Stana Ionescu, absolut magistrală în rolul soacrei. Am admirat întotdeauna firescul ieşit din comun cu care îşi întruchipează personajele şi nu m-a dezamăgit nici de data aceasta."

Gabriela Hurezean, Muze și arme - TNB: "Micul Infern" cu marea Ileana Stana Ionescu    

"Povestea este clasică, iar realizatorii spectacolului creează ambientul perfect pentru a o descoperi. Decorul se schimbă pe parcursul celor trei acte. Putem vedea automobilul de lux, proiectat în fundalul care se schimbă odată cu trecerea anilor (aceasta semnificând statutul social al vremii respective), mobila de bună calitate, mâncărurile alese, hainele şi muzica. Suntem invitații familiei Arbore, care este formată din mama soacră - excepțională și distinsă, Ileana Stana Ionescu, soția - superbă și proaspătă, Ilinca Goia, soțul - fabulos Liviu Lucaci, alături de prietenul credincios de-o viață, Marius Rizea și de umilul lor servitor, Mielu - Daniel Badale. Vom descoperi viața lor frumoasă, povestea de iubire care îi ține uniți atâta timp, dar și secretele pe care le ascund."

Georgiana Ene, Ziarul Metropolis - Micul infern, coborâre în iadul conjugal  

„Spectacolul - desigur viu, antrenant, spiritual creat de Mircea Cornişteanu (scenografă : Clara Labancz) - se remarcă prin pitoresc şi atmosferă (un comic permeabil la emoţie),  prin fructificara modern-ironică (în acord cu stilizările textului) şi cucereşte prin ritm, cadenţă, efecte scenice. Ca de obicei, inspirat, Cornişteanu a selectat şi sudat cu măiestrie o echipă excelentă, care dă relief energic situaţiilor şi strălucire ideală „badinajului".
Regăsim aici pe Ilinca Goia şi pe Liviu Lucaci, într-o formă ce atestă personalitate, farmec, dezinvoltură, exuberanţă şi haz. Apreciem tipologiile şi jocul convingător propus de Marius Rizea (Doctorul), Dragoş Stemate (Curtezanul), Daniel Badale (Ordonanţa) şi Fulvia Folosea (Secretara).
Ileana Stana Ionescu şi Rodica Popescu-Bitănescu oferă, fiecare în felul ei, un regal actoricesc de neuitat".

Natalia Stancu, Realitatea evreiască - Piese vechi, dar fără riduri   

”Umorul de bună calitate este asul din mânecă și unul din motivele pentru care merită să cumpărați bilete pentru următoarea dată.”

Alex Mihai, Blog – Recenzie la piesa de teatru Micul infern