Nu mai sunt bilete disponibile pentru acest eveniment!
de Sławomir Mrożek
Traducere: Stan Velea
Regie: Felix Alexa
Lighting Design: Felix Alexa
Ilustrație Muzicală: Felix Alexa
Decor: Ştefan Caragiu
Costume: Liliana Cenean
Video Design: Constantin Șimon
Regia Tehnică: Marcel Bălănescu
Sufleor: Ana Barbu
Distribuție:
Naufragiatul Gras: Victoria Dicu
Naufragiatul Mijociu: Șerban Pavlu
Naufragiatul Slab: Emilian Mârnea
Lacheul: Andrei Finţi
Poștașul: Eduard Cîrlan
În spectacol se folosește fum de scenă inodor, care nu afectează sănătatea spectatorilor!
Noul an debutează la TNB cu o premieră în regia lui Felix Alexa: „În largul mării” de Sławomir Mrożek, pe scena Sălii Pictură. Cu o distribuție remarcabilă și într-o atmosferă de o plasticitate extraordinară creată de scenografii Ștefan Caragiu și Liliana Cenean, regizorul Felix Alexa reimaginează comedia neagră a lui Sławomir Mrożek din anii ’60 pentru publicul de astăzi.
Poate cea mai bună piesă într-un act a unuia dintre cei mai importanți dramaturgi ai secolului XX, „În largul mării” este o parabolă politică și totodată o comedie absurdă care conține un mesaj neliniștitor în spatele umorului. Deși scrisă în plină cenzură sovietică, piesa este de o actualitate tulburătoare și pare desprinsă din titlurile de presă ale zilelor noastre.
Piesa urmărește soarta a trei naufragiați înfometați ce încearcă să găsească o modalitate „democratică” de a decide care dintre ei va fi mâncat de ceilalți doi. Argumentele devin din ce în ce mai demagogice, intimidarea și lingușeala din ce în ce mai intense, până când intervențiile unui poștaș aflat în trecere și ale unui bătrân servitor împing acțiunea către un punct culminant înfricoșător.
„În largul mării” condamnă, prin cinismul, absurdul și satira atât de caracteristice scriiturii lui Mrożek, brutalitatea machiavelică a puterii politice din toate timpurile.
„Ce poate fi mai actual astăzi decât „mâncatul omului de către om”, cum spune un personaj al piesei lui Mrożek? Aș spune că ne învârtim azi în jurul nuanțelor acestei acțiuni canibalice, în toate sensurile sale. Un text sclipitor de inteligent, „În largul mării” devine acum mult mai incitant, periculos și acut decât atunci când a fost scris.
Pentru mine, spectacolul acesta este un strigăt de alarmă în ceea ce privește degradarea morală a societății.
Sub umorul negru, subtil și percutant al piesei se ascund adevărurile dureroase ale vieții noastre cotidiene.
Și totuși, până unde poate merge ființa umană cu lipsa scrupulelor când „foamea” devine elementul principal? Suficient de departe încât „În largul mării”, această bijuterie a teatrului absurdului, să devină de un realism crud.” Felix Alexa
Partener: Fundația ProCultura Magda & Ovidiu Buluc