Zorro

de Margaret Mazzantini
Traducere: Toma Dănilă
Regie: Toma Dănilă
Adaptare: Toma Dănilă
Scenografie: Maria Nicola
Ilustrație muzicală: Toma Dănilă
Regia tehnică: Tudor Dobrescu

Data premierei: 11.12.2022
Durata: 1 h 20 min
Pauză: Nu

Spectacol prezentat în cadrul Programului „Uși deschise pentru toți”

Textul este tradus și montat pentru prima oară în România.

Margaret Mazzantini este o scriitoare și actriță italiană, născută la Dublin în 1961. După o carieră artistică remarcabilă în teatru, cinema și televiziune, răsplătită cu numeroase premii pentru interpretare, a renunțat la scenă în favoarea scrisului. Romanul său Nu te mișca (2002) a devenit bestseller internațional, fiind tradus în 35 de limbi și ecranizat de Sergio Castellitto, cu Penélope Cruz în rolul principal. În 2004, Mazzantini a scris monologul Zorro, un pustnic pe trotuar special pentru soțul său, actorul și regizorul Sergio Castellitto.

În urma unui eveniment traumatic, personajul principal al acestui monolog își reevaluează întreaga existență, devine conștient de fragilitatea relațiilor familiale, refuză superficialitatea lumii care îl înconjoară și alege izolarea ca singură formă de supraviețuire. Oscilând între lirism și realism, își revendică diferența cu demnitate și mândrie, dar evocă cu durere ceea ce îi lipsește cel mai mult: iubirea. Limbajul său devine expresia disperării, accentuându-i singurătatea.

Artiștii sunt adesea vagabonzi care au avut noroc. Nu și-au petrecut nopțile sub cerul liber, dar poartă cu ei neliniștea rătăcirii. Sunt expuși zilnic riscului de a nu mai găsi drumul înapoi. Cum ar arăta viața noastră dacă, într-o zi, toate ancorele care ne țin legați de realitate ar dispărea? Dacă toate reperele după care ne-am ghidat existența s-ar evapora?

Margaret Mazzantini:
„Zorro m-a ajutat să dezgrop o temere pe care o avem cu toții. În fiecare dintre noi există această posibilitate extremă: pierderea bruscă a firelor care ne ancorează în lumea obișnuită. Câți dintre noi, într-o noapte în care aveam sufletul gâtuit, nu ne-am imaginat, fie și pentru o clipă, în locul unui vagabond adăpostit sub un portic? Vagabonzii sunt rătăcitori care au evadat din casele noastre. Miros a ceea ce ei nu au, dar și a ceea ce ne lipsește nouă. Poate ne lipsește libertatea aceea deplină, mersul fără țintă, nepăsarea față de timpul ireversibil.

Fiecare viață conține cel puțin încă una.”

One-man-show: Ioan Andrei Ionescu