de Marcy Lafferty
Traducere: Lamia Beligan
Regie și scenografie: Liana Ceterchi
Regia tehnică: Cristian Paraschivescu
Data premierei: 17.10.2017
Durata: 1 h 30 min / Pauză: Nu
Piesă prezentată cu acordul Josef Weinberger Limited, Londra
Astă seară, pentru voi, Vivien Leigh, Scarlett cea de neuitat din Pe aripile vântului și temperamentala Lady Olivier dincolo de scenă!
Supranumită Viv, the world’s darling, în interpretarea tulburătoare a Lamiei Beligan, marea actriță retrăiește acea perioadă magică a Hollywood-ului, pe care l-a iubit și l-a detestat în același timp. Și vă oferă, cu impertinență, umor, dragoste și o periculoasă fragilitate, acest moment de intimitate... ultima ei conferință de presă.
„Eu nu sunt o stea de cinema – sunt o actriță. Să fii un star de cinema reprezintă o viață atât de falsă, trăită doar pentru valori false și pentru publicitate”, declara Vivien Leigh, cea care a marcat scena și ecranul secolului XX și care continuă să fascineze și azi.
Spectacolul, o producție a Teatrului Excelsior, preluat de Teatrul Național București în cadrul programului Uși deschise pentru toți, a fost elogiat și pe scene importante din Paris și Londra. Un one-woman show emoționant, care reconstituie ultimele zile de viață ale lui Vivien Leigh, devenită o umbră a starului adulat de altădată.
Distribuție:
Vivien Leigh: Lamia Beligan